Ediție specială ”360 de grade”: Luna octombrie, patronată de legea certurilor (VIDEO)
Specialistul feng shui, Anca Dimancea, invitata Alinei Bădic în ediția specială de sâmbătă a emisiunii ”360 de grade”, a explicat ce este important să știm despre centrul casei în luna următoare.
”Este o energie specială. Este, se pare, luna curățărilor, pe toate planurile, inclusiv a curățării de relații nocive. Din păcate, în centrul casei staționează o energie a certurilor, neînțelegerilor, lipsei de comunicare, inclusiv a proceselor. Astfel încât, anumite cupluri care deja trăiesc într-o tensiune, s-ar putea să se despartă.
Există, bineînțeles, remedieri ale situației, ținând cont că aceste două energii, cea anuală cu cea lunară, sunt grupate în centrul casei, sunt extrem de nebenefice, le-aș recomanda tuturor, dacă se poate, să nu petreacă extrem de mult timp în centrul casei, fără să mai schimbe locul.
Ca remediere în feng shui se spune că nu trebuie să petrecem mai mult de două ore legate într-un astfel de sector cu o amprentă proastă sau cu niște stele nebenefice.
Practic, în momentul acela, dacă o facem, vom fi cumva amenințați de puterea lor și s-ar putea să fie prea târziu pentru prevenirea anumitor situații.
Mai precis, cei care au masa cu scaune și iau masa în centrul casei, într-un living, ar fi foarte bine să evite discuțiile în contradictoriu pe cât posibil sau dacă sunt provocați, să fie ei cei înțelepți și să se ridice de la masă sau să închidă discuția, pentru că astfel se vor naște discuții care duc la mari probleme în viitor”, a explicat Anca Dimancea.
Ediție specială ”360 de grade”: Luna octombrie, patronată de legea certurilor
#DIRECT_ONE_exwb7k#