Marcel Boloș (PNL), ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat marți, pentru B1 TV, că astăzi s-a făcut un prim pas important „prin care infrastructura de transport, mai ales cea e autostrăzi, prinde contur prin PNRR”. Tot azi au fost semnate prime contracte prin care se vor face investiții de eficientizare energetică. Aceste contracte au o valoare de 92 de milioane, dar vor fi semnate și altele de 2 miliarde.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Cum a anunțat de premier, e o zi istorică pentru PNRR, deoarece începem mult așteptata implementare a proiectelor în baza cărora se vor face plăți din banii alocați de la Comisie. E vorba de autostrada Pitești – Buzău, pentru care avem o valoare de 3,8 miliarde lei ce urmeză a fi contractată. Lotul numărul 1 a fost semnat. Are o valoare de 1,7 miliarde lei. De acum începe practic implementarea mult așteptatului proiect de autostradă Ploiești – Pașcani, proiect care e inclus în PNRR în întregime, are 320 de kilometri și valoare de peste 4 miliarde de euro. E un proiect mult așteptat și e pasul prin care infrastructura de transport, mai ales cea e autostrăzi, prinde contur prin PNRR.
Tot azi, Ministerul Dezvoltării a semnat primele contracte din valul renovării, adică proiectele de eficienție energetică a cărora valoare e de 92 de miliaone de lei. Urmează să fie semnate contracte de peste 2 miliarde, contracte aferente proiectelor pe care autoritățile locale umează să le implementeze. Ele vor aduce absorbția mult așteptată din PNRR”,a declarat Boloș, pentru B1 TV.
Marți, premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, a participat la semnarea primelor contracte finanțate din PNRR, încheiate între Ministerul Dezvoltării și autoritățile din teritoriu.
„Demonstrăm angajamentul Guvernului de a pune în mișcare toate mecanismele astfel încât să putem să atragem banii alocați prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Tot astăzi este o activitate similară prin care Ministerul Transporturilor va semna primul contract pe tronsonul Autostrăzii Moldova între Ploiești și Buzău, o autostradă care este așteptată de foarte mulți ani de către români”, a spus șeful Guvernului.
Potrivit Guvernului, este vorba despre șapte contracte de finanțare încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, în valoare de peste 92 milioane de lei. Inițiativele vizează reabilitarea și modernizarea unor unități de învățământ și primării, creșterea eficienței energetice și eficientizarea termică a unor sedii administrative.