Primul proiect legislativ aprobat de guvernul Bolojan. Noul premier și-a convocat miniștrii în pragul serii

Primul proiect de lege aprobat de cabinetul condus de Ilie Bolojan a fost cea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe. Premierul și-a convocat miniștrii în prag de seară, imediat după depunerea jurământului.

Actul normativ stabilește domeniile în care Executivul va putea emite ordonanţe simple pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului.

Potrivit unui comunicat de presă, Guvernul va putea reglementa, pe timpul vacanței parlamentare, în următoarele domenii de activitate: finanţe şi economie, dezvoltare, lucrări publice şi administraţie, agricultură, muncă şi solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi şi infrastructură, mediu, afaceri externe, activităţi consulare şi investiţii străine, investiţii şi proiecte europene, cultură şi în ceea ce priveşte prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut şi aprobat în procedură de urgenţă, înainte de vacanța parlamentară.

Ilie Bolojan a primit votul de încredere în Parlament și a fost învestit oficial în funcția de prim-ministru. Conform prevederilor legale, noul premier și miniștrii săi au depus jurământul de învestire în fața președintelui Nicușor Dan, iar apoi s-au întâlnit într-o primă ședință.

Lista Guvernului Bolojan

Guvernul coaliției PNL – PSD – USR – UDMR, condus de Ilie Bolojan, este format din următorii:

  • Ilie Bolojan – premier
  • Marian Neacşu – vicepremier
  • Tanczos Barna – vicepremier
  • Dragoş Anastasiu – vicepremier pentru reformă
  • Cătălin Predoiu – ministrul Afacerilor Interne, vicepremier
  • Ionuţ Moşteanu – ministrul Apărării Naţionale, vicepremier
  • Alexandru Nazare – ministrul Finanţelor
  • Ciprian Şerban – ministrul Transporturilor şi Infrastructurii
  • Radu Marinescu – ministrul Justiţiei
  • Radu Miruţă – ministrul Digitalizării şi Economiei
  • Alexandru Rogobete – ministrul Sănătăţii
  • Cseke Attila – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
  • Florin Barbu – ministrul Agriculturii
  • Florin Manole – ministrul Muncii
  • Andras Demeter Istvan – ministrul Culturii
  • Daniel David – ministrul Educaţiei
  • Oana Ţoiu – ministrul Afacerilor Externe
  • Dragoş Pîslaru – ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene
  • Bogdan Ivan – ministrul Energiei
  • Diana Buzoianu – ministrul Mediului.