Penele de electricitate prelungite conferă consumatorilor, persoane fizice sau juridice, dreptul la compensații financiare din partea furnizorilor, Reglementările în vigoare prevăd o procedură care nu implică o solicitare din partea utilizatorilor.
Compensațiile pentru penele de curent prelungite se acordă automat, fără a fi necesară o solicitare din partea utilizatorilor, conform prevederilor din Ordinul președintelui ANRE 46/2021. Sumele trebuie evidențiate direct pe facturile emise de furnizori. Totodată, ANRE verifică dacă această obligație este respectată prin analize, dar și pe baza unor reclamații primit de la consumatori.
„Compensațiile pentru nerespectarea indicatorilor de performanță prevăzuți în Standard (Ordinul președintelui ANRE 46/2021 – n. red.) se acordă de OD (operatori de distribuție) în mod automat utilizatorilor ale căror locuri de consum și/sau de producere sunt racordate la RED (rețea electrică de distribuție), indiferent de nivelul de tensiune, fără a fi necesară o solicitare din partea acestora”, se arată în ordinul amintit mai sus (art. 36).
Compensațiile acordate sunt de 300 lei pentru rețelele de 110 kV, 200 lei pentru medie tensiune (MT) și 30 lei pentru joasă tensiune (JT). Plata se realizează, de către furnizorul de energie electrică, pe baza informațiilor transmise de operatorul de rețea, iar valoarea este evidențiată în factură pentru putea fi identificată de utiliator.
În situația în care consumatorii consideră că operatorii de rețea încalcă prevederile reglementărilor în vigoare, se pot adresa ANRE cu o reclamație punctuală, însoțită de documente relevante. În cazul în care furnizorii nu-și respectă obligațiile ANRE va lua măsuri, în baza reclamațiilor făcute de consumatori, persoane fizice și juridice. De asemenea, autoritatea poate face verificări și în baza propriilor analize.
Astfel, pentru întreruperile de energie neplanificate, durata maximă admisă este de patru ore în municipiile reședință de județ (fără zonele rurale aferente), de șase ore în celelalte municipii și orașe și de 12 ore în mediul rural. De menționat că aceste reguli sunt valabile pentru întreruperile în condiții normale de vreme.
Nu sunt luate în considerare condițiile extreme de vreme. Pentru condițiile meteorologice extreme, termenul maxim acceptat petru o pană de curent este de 48 de ore pentru zonele intravilane și 72 de ore pentru cele extravilane.
În cazul întreruperilor planificate, durata maximă este de opt ore, indiferent de zonă.
În situațiile defectării echipamentelor electrocasnice, din cauza unei supratensiuni, consumatorul are la dispoziție o procedură pentru a cere despăguburi. Aceasta este prevăzută de Ordinul ANRE 177/2015. Consumatorul trebuie să depună o cerere scrisă către furnizor sau la operatorul de rețea, în maximum 10 zile lucrătoare de la incident.
Solicitarea de despăgubiri trebuie însoțită de documente justificative care să dovedească faptul că deține aparatul defectat. Este vorba despre factură, chitanță, bon fiscal sau declarație pe proprie răspundere cu privire la data achiziției. De asemenea, el trebuie să depună și dovada reparației (factură, chitanță, bon) sau confirmare scrisă de la un service autorizat că reparația nu este posibilă.
Potrivit reglementărilor în vigoare, dacă aparatul are o durată de utilizare mai mică decât durata medie, despăgubirea este egală cu valoarea de achiziție ponderată cu durata rămasă, dar nu mai puțin de 50%. Dacă durata depășește durata medie, despăgubirea este egală cu jumătate din valoarea minimă de piață pentru un produs similar.
Legea 449/2003 stabilește durata medie de utilizare drept „intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părți, în cadrul căruia produsele de folosință îndelungată trebuie să își mențină caracteristicile funcționale, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și exploatare”.
Despăgubirea se acordă doar dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la art. 6 din Procedura privind acordarea despăgubirilor clienţilor casnici pentru receptoarele electrocasnice deteriorate ca efect al unor supratensiuni accidentale produse din culpa operatorului de reţea, elaborată de ANRE: