Turiștii români în Grecia sunt supărați că-s prea mulți turiști români în Grecia: „Colcăie”

Grecia a fost și vara aceasta una dintre destinațiile preferate de vacanță ale românilor. Mulți au lăsat sfaturi și impresii pe rețelele sociale. Mulți s-au arătat încântați, dar au fost și destui care au avut critici de făcut. Una dintre cele mai bizare nemulțumiri ale românilor a fost că în Grecia sunt prea mulți români.

Cuprins

  • Ce a spus un român despre românii din Grecia
  • Ce nemulțumirii au românii față de antreprenorii români din Grecia

Ce a spus un român despre românii din Grecia

„Prețuri bune, plaje frumoase, ape limpezi și curate. Nu am avut niciun inconvenient, în afară de faptul că sunt mulți români. Insula colcăie de turiști români. Cele mai multe mașini sunt din România, iar limba pe care o auzi cel mai des este româna”, a scris un român întors de pe insula Thassos.

Unii turiști s-au plâns că parte din conaționalii lor ajunși în Grecia au murdărit plajele și au crescut numărul de infracțiuni, notează Adevărul.

Altcineva, în schimb, a scris că nu e normal ca tu, ca român, să te plângi că sunt prea mulți români în Grecia: „Să spui că sunt prea mulți români în Grecia este ca și cum ai sta în trafic cu mașina și te-ai plânge că sunt prea multe mașini, uitând că și tu ești într-una dintre ele”.

Ce nemulțumirii au românii față de antreprenorii români din Grecia

Iar o altă persoană s-a plâns că unele dintre restaurante au fost cumpărate de afaceriști români, care au scăzut calitatea și au crescut prețurile: „Thassos e o insulă superbă. Din păcate, ‘antreprenorii’ români au început să dețină destul de multe pensiuni și taverne. Prin urmare, prețurile au crescut, iar calitatea serviciilor a scăzut. Era altfel acum 7–8 ani. Acum, este de evitat. Mai bine mergi mai la sud sau pe altă insulă. În 2–3 ani va deveni Mamaia Nord, dar cu ape frumoase”.