Ministerul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a prezentat, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, primele documente declasificate din arhivele diplomatice referitoare la începuturile democrației românești.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a transmis că procesul de deschidere a arhivelor nu mai poate fi întors din drum și că publicul are dreptul să cunoască documente importante despre perioada 1990-1992.
Oana Țoiu a anunțat că, la doar câteva zile după adoptarea Hotărârii de Guvern privind declasificarea unor documente, primele materiale au fost deja prezentate publicului. Expoziția a avut loc la Biroul de Informare al Ministerului Afacerilor Externe, de pe Calea Victoriei 88, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”.
Documentele au făcut parte din expoziția „Democrația românească – Începuturi”, dedicată unor momente care au marcat tranziția României de la comunism la democrație.
„Am reușit împreună să aprindem lumina peste perioada de tranziție de la comunism la democrație, de la control total la speranța lumii libere”, a declarat Oana Țoiu.
Potrivit ministrului de Externe, documentele originale declasificate vizează perioada 1990-1992 și ating teme importante pentru istoria recentă a României. Printre acestea se află revenirea în țară a Regelui Mihai I, Mineriada din 13-15 iunie 1990, reacțiile internaționale la evenimentele din România și relațiile cu Uniunea Sovietică.
Oana Țoiu a precizat că materialele prezentate la „Noaptea Muzeelor” reprezintă doar o mică parte din arhiva care va fi pusă treptat la dispoziția publicului.
„O mică parte este parte din expoziția din această seară, vom continua dosar cu dosar”, a transmis ministrul.
Ministrul de Externe a mulțumit echipei Arhivelor Diplomatice ale MAE pentru pregătirea documentelor și pentru rapiditatea cu care acestea au fost puse la dispoziția publicului.
„De acum, acest proces nu va mai putea fi întors din drum, este dreptul vostru, dreptul nostru la propria istorie”, a spus Oana Țoiu.