Ioana Ginghină îi critică pe Lucian Viziru și Nicoleta Luciu după live-urile de pe TikTok: „Actorii nu cerșesc” (VIDEO)

Ioana Ginghină îi critică pe Lucian Viziru și Nicoleta Luciu după live-urile de pe TikTok: „Actorii nu cerșesc” (VIDEO)
Sursă Foto: Captură Video - TikTok / @ioanaginghina
Ioana Ginghină îi pune la zid pe Lucian Viziru și Nicoleta Luciu, după ce cei doi au început să facă live-uri pe TikTok. Actrița spune că astfel de apariții au ajuns să compromită imaginea actorilor în ochii publicului.
@ioanaginghina #ioanaginghina #TrăieșteFrumos #devorbacuioana #tabubyioanaginghina ♬ original sound – ioanaginghina

De ce spune Ioana Ginghină că „adevărații actori” nu ajung să cerșească pe TikTok

De la platourile de filmare, direct în live-urile de pe TikTok! Nicoleta Luciu și Lucian Viziru au ajuns intens comentați în mediul online. Cei doi apar tot mai des pe platformă, unde primesc donații și cadouri virtuale din partea fanilor.

Schimbarea radicală de imagine a surprins publicul, mai ales că cei doi erau odinioară printre cele mai iubite vedete ale telenovelelor românești. Situația a fost comentată fără menajamente de Ioana Ginghină, care a lansat declarații dure la adresa foștilor colegi.

„Actorii nu cerșesc pe TikTok. Scrollam pe TikTok și am văzut mai multe videoclipuri în care se face mișto de actorii din telenovele care cerșesc pe TikTok. Că vezi, Doamne, ce rău au ajuns actorii.

Nu. Actorii n-au ajuns rău. Actorii lucrează, actorii filmează, actorii joacă pe scenele teatrelor din România. Eu sunt actriță la Teatrul Ion Creangă de peste 20 de ani. Noi, actorii, muncim, nu cerșim pe TikTok. Atenție! Aceia n-au fost niciodată actori. Da, au jucat în seriale, da, au jucat chiar foarte bine, dar nu sunt actori. Noi, actorii, muncim și trăim tot din actorie.

Nu confundați lucrurile și să nu ne băgați pe toți în aceeași oală. Haideți să vorbim despre faptul că un regizor român a câștigat un mare premiu la Cannes, nu să mai vorbim despre persoanele care cerșesc pe TikTok”, a transmis actrița într-un video pe TikTok.

Ce părere au internauții despre declarațiile făcute de Ioana Ginghină

Reacțiile nu au întârziat să apară după mesajul transmis de Ioana Ginghină, iar secțiunea de comentarii s-a umplut rapid de opinii împărțite. Mulți internauți i-au dat dreptate actriței și au felicitat-o pentru sinceritate: „Ai vorbit foarte corect! Felicitări, Ioana”, „Bine zici, aia nu sunt actori!” sau „Da bine le-ai zis, bravooo!” sunt doar câteva dintre mesajele postate online. Pe de altă parte, au existat și persoane care au luat apărarea celor care fac live-uri pe TikTok, susținând că este tot o formă de muncă și că nimeni nu ar trebui judecat pentru modul în care își câștigă banii.