ANRP sesizează organele penale după ce s-au constatat diferențe de peste 20% în dosarele de despăgubire reevaluate

ANRP sesizează organele penale după ce s-au constatat diferențe de peste 20% în dosarele de despăgubire reevaluate

Agenţia Naţională de Retrocedare a Proprietăţilor (ANRP) precizează, vineri, într-un comunicat, că a constatat existenţa unor diferenţe de peste 20% între evaluarea iniţială şi reevaluarea făcută acum la o serie de dosare în care s-au acordat despăgubiri în anul 2008.

ANRP menţionează că dosarele în care au fost constatate probleme se regăsesc cu precădere în oraşele Bucureşti şi Piteşti şi că, în urma constatării existenţei acestor diferenţe de evaluare, instituţia va sesiza organele de cercetare penală, informează Mediafax

Potrivit sursei citate, ANRP a demarat în luna decembrie 2012, ca urmare a solicitărilor Curţii de Conturi, reevaluarea a 400 de dosare în care s-au acordat despăgubiri în 2008 şi a primit, până acum, rapoarte de reevaluare pentru 111 dosare.

„Primele rezultate arată diferenţe uimitoare, care conduc la ideea că evaluările iniţiale s-au făcut cu încălcarea legii. Din cele 111 dosare pentru care au venit rapoartele de reevaluare, în 25 apar diferenţe de peste 20% faţă de evaluarea iniţială”, se precizează în comunicatul ANRP.

În comunicat se menţionează şi o situaţie specială a unui dosar în care s-a constatat o diferenţă de 32 milioane lei faţă de evaluarea iniţială, respectiv de la 51 milioane lei, cât a fost evaluarea din 2008, la 19 milioane lei, cât este evaluarea actuală.

Instituţia precizează, totodată, că pentru restul de dosare rezultatele finale urmează a fi transmise către ANRP până la sfârşitul lunii aprilie.

„Având în vedere situaţia creată, ANRP va sesiza organele de cercetare penală pentru clarificarea condiţiilor în care s-au făcut evaluările iniţiale şi tragerea la răspundere pentru eventualele ilegalităţi apărute în procesul de despăgubire”, se mai menţionează în comunicat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)