Americanii, record la eficiență: Consumul mediu al maşinilor a coborât la 9,75 litri la suta de kilometri
Americanii reușesc să economisească anual miliarde de dolari cu motoare eficiente la automobilele personale, reușind să stabilească un nou record al consumului în 2013, scrie Reuters.
Agenția americană pentru Protecția Mediului spune că, în anul precedent, consumul mediu a scăzut la nivelul record de 9,75 litri la suta de kilometri, comparativ cu consumul mediu de 12,3 litri la suta de kilometri din 2004.
Conform raportului EPA publicat miercuri, eficienţa consumului de combustibil din SUA s-a îmbunătăţit în 8 din ultimii 9 ani.
Conform estimărilor agenţiei guvernamentale, în ritmul acesta eficienţa consumului de carburant de va dubla până în anul 2025, evoluţie care va aduce economii de 8.000 de dolari pe an pentru fiecare familie din SUA.