Câte persoane pot transporta cei care abia au luat carnetul de conducere / La ce vârstă poți da de permis Categoria D
Legislația Rutieră din România impune mai multe limitări în cazul șoferilor începători, printre care și numărul maxim de pasageri pe care pot să îi transporte. Conducătorii auto care vor să transporte mai multe persoane pot să o facă numai dacă dețin permisul de Categoria D, care se poate obține doar de la o anumită vârstă.
Câți pasageri pot să transporte șoferii începători
Șoferii care dețin permisul de Categoria B pot să conducă, pe lângă autoturismele care se încadrează în această categorie, și dube sau monovolume, însă, numărul maxim de pasageri pe care pot să îi transporte este limitat.
Potrivit Ordonanței 195/2002, art. 53, lit. b), pct.1, care face referire la circulația pe drumurile publice, șoferii deținători de permis Categoria B pot să conducă un autovehicul a cărui masă totală nu depășește 3.500 kg și al cărui număr de scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8, scrie promotor.ro.
Prin urmare, șoferii începători pot să conducă un autovehicul în care se pot afla cel mult 9 persoane, adică șoferul și opt pasageri. Cei care vor să transporte un număr mai mare de pasageri trebuie să dea de permis Categoria D, însă doar după ce au împlinit vârsta de 24 de ani.
Examenele pe care trebuie să le treci pentru fișa medicală auto
Persoanele care vor să obțină carnetul de conducere sau să își schimbe permisul trebuie să prezinte autorităților și fișa medicală din care se reiasă că sunt apți din punct de vedere fizic și mental să conducă un autovehicul.
Pentru întocmirea fișei medicale, cei care vor să obțină permisul de conducere sau să îl schimbe trebuie să treacă de examenele medicale ale următoarelor specializări: medicină internă, pneumologie, ortopedie și traumatologie, neurologie, psihiatrie, ORL, oftalmologie.
Fișa medicală se va elibera în dublu exemplar, fiind însoțită de adeverința de boli cronice eliberată de medicul de familie.