Constructorul nipon Honda recheamă în service peste două milioane de mașini din cauza unui defect la airbag
Honda a rechemat în service, luni, 2.03 milioane de vehicule vândute în întreaga lume din cauza unui defect la airbag-uri, anunță BBC News.
Vehiculele rechemate, printre care modelele Fit și Accord, au fost asamblate în perioada august 2000 – decembrie 2005.
Jumătate din automobile vizate au fost rechemate în SUA, 668.000 în Japonia și restul în mai multe țări și regiuni.
Alți doi constructori auto japonezi, Nissan și Mazda, au lansat luni operațiuni similare pentru aceeași problemă la airbag.