CNAIR impune restricții de circulație pe Drumul Național DN7 în zilele de luni și marți, timp de câte o oră. În acest context, șoferii sunt îndemnați să-și ia măsuri de prevedere pentru a evita întârzierile sau ambuteiajele.
Potrivit unui comunicat de presă emis de CNAIR, luni şi marţi, în intervalele orare 06:00 – 07:00, 12:00 – 13:00 şi 16:00 – 17:00,va fi închisă circulația pe Valea Oltului, pe DN 7. Interdicțiile de circulație vor fi introduse pe diferite tronsoane de drum, între localităţile Lazaret şi Boiţa (km 245+500 – km 247+500).
CNAIR a motivat decizia arătând că este nevoie de pregătirea amplasamentului pentru construirea autostrăzii Sibiu – Piteşti, secţiunea 2 Boiţa – Cornetu.
Astfel, pentru a permite executarea lucrărilor de toaletare a versantului din proximitatea drumului naţional și pentru a evita accidentele, traficul va fi întrerupt. Șoferii vor avea la dispoziție rute alternative, ocolitoare.
Conform CNAIR, pentru relaţia Bucureşti – Veştem şi retur, șoferii au la dispoziție ruta ocolitoare Bucureşti – A3 – Ploieşti – DN1A – Braşov – DN 1 – Veştem – intersecţie cu DN 7.
Pentru relaţia Bucureşti – A1 Simeria (Nădlac II/Cluj) şi retur, CNAIR recomandă ruta Bucureşti – A1 – Piteşti – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1.
De asemenea, circulaţia vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea şi punctul de lucru de la km 245 + 500 se va desfăşura pe DN 7 conform reglementărilor legale în vigoare. În mod similar, se va desfăşura şi circulaţia vehiculelor rutiere între Sibiu – Boiţa şi punctul de lucru de la km 247 + 500, precizează reprezentanţii CNAIR.