Semne de trafic care folosesc tehnologia cu cerneală electronică, montate pe străzi din Sydney

Publicat: 28 07. 2015, 14:33
Foto: parknews.biz

Semne de trafic care folosesc tehnologia cu cerneală electronică au fost montate, pentru prima dată în lume, pe câteva străzi din Sydney pentru a le testa utilitatea, scrie mashable.com, citat de Agerpres. Aceste semne de circulație sunt conectate prin tehnologia wireless și pot fi modificate de la distanță.

Tehnologia are rolul de a transmite informații în timp real șoferilor pentru o mai bună gestionare a traficului pe durata evenimentelor speciale sau pur și simplu pentru fluidizarea anumitor zone.

Proiectul Autorității rutiere și maritime australiene de a folosi instrumente de semnalizare cu acest nou tip de energie eficientă oferă departamentului de transport public posibilitatea să transmită informații în timp real șoferilor privind anumite restricții în rețeaua stradală.

Semnele sunt alimentate cu energie solară, fiind foarte eficiente energetic, fără să existe riscul întreruperii funcționării acestora în timpul unei pene de curent.

Ttehnologia cu cerneală electronică a fost implementată până în prezent pe diferite dispozitive ale unor companii precum Amazon, Barnes&Noble, Kobo, Motorola, Pricer, Samsung și Sony.