Service-urile auto au început să refuze clienții care au asigurare RCA de la Euroins: „Nu v-o repară nimeni. Plătiți din buzunar”

Service-urile auto au început să refuze clienții care au asigurare RCA de la Euroins: „Nu v-o repară nimeni. Plătiți din buzunar”
Sursa foto: Freepik.com

Insolvența Euroins a produs deja efecte, întrucât service-urile auto încep să nu accepte clienții care au asigurare RCA de la această companie. Mecanicii susțin că despăgubirile oferite de Euroins vor fi plătite mult mai târziu după ce trec din competența acesteia în competența Fondului De Garantare.

Românii care au asigurări RCA de la Euroins, refuzați de service-urile auto

Asigurații Euroins se vor adresa Fondului de Garantare în ceea ce privește repararea de prejudiciu și despăgubiri.

„Toate solicitările clienților sau persoanelor păgubite vor trebui adresate fondului de garantare. Partea negativă este că durata va fi mai lungă. Partea buna este că garanția de a recupera prejudiciul există”, a declarat Mălin Roșu, președintele Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.

„Nu v-o repară nimeni (n.r. mașina). Plătiți din buzunar și cu factura aia vă îndreptați împotriva lor și în timp vă recuperați banii”, a spus unul dintre reprezentanții unui service auto, potrivit antena3.ro.

Prin parcurgerea unor pași esențiali, românii care au o poliță Euroins au posibilitatea schimbării acesteia.

„Contractele de asigurare emise de Euroins rămân în vigoare până la expirarea lor, dar nu mai târziu de 90 de zile de la pronunțarea hotărârii de intrare în faliment. Asigurații au însă posibilitatea rezilierii printr-o cerere transmisă la Euroins.

Cei care trebuie să repare maşina pe poliţele Euroins trebuie să transmită o cerere către companie, apoi se face un dosar pentru fondul de garantare. Acesta trebuie să conţină cererea către Euroins, poliţa şi dovada plății asigurării”, a explicat Cosmina Dinu Priporeanu, broker de asigurări.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei