Volvo va revizui simultan șase din cele opt modele pe care le-a lansat

Publicat: 20 02. 2013, 15:13

Volvo va revizui 6 din cele 8 modele produse, noile modele urmând să apară în cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie.

Înafară de modelul XC90 şi a recentului lansat V40, toate celelalte automobile produse producătorul auto vor fi revizuite.

Astfel, mașinile S60, V60, XC60, S80, V70 şi XC70 vor avea un nou design, devenind în același timp mai economice și ecologice, fără a fi scăzute performanța sau dinamica lor.
Prototipul Volvo Concept You, expus la Frankfurt în 2011, a fost cel care i-a inspirat pe constructorii auto să facă aceste reînnoiri.

Versiunea actuală cu accente rotunjite a fost înlocuită cu linii angulare, mai agresive și impunătoare.

Modificările nu vor fi făcute doar la designul mașinilor. Modelul S60 va beneficia de noi faruri, scaune sport mai confortabile, dar și de noi materiale și ornamente de finisare, pentru a conferi scaunelor un aspect mai primitor.

O altă noutate este opţiunea unui şasiu sport coborât, oferit de acum înainte pentru toate modelele şi versiunile de motorizare, independent de pachetul special R-Design, notează AutoBis.

Reducerea semficativă a consumului şi emisiilor de noxe se reflectă în media de 4,0 l/100 km, respectiv 106 g CO2/km, atinsă de varianta D2, echipată cu dieselul de 1,6 litri şi 115 CP.

Modelul S80 va avea un pachet complet nou de personalizare a interiorului, intitulat „Executive”, iar XC60 renunţă la ornamentele exterioare din plastic cu rol de protecţie.  Modelele S80 D2 emit acum doar 108 g CO2/km, iar versiunile V70 D2 şi XC70 D4/D5, nu depăşesc pragul de 112 g CO2/km, respectiv 139 g CO2/km.