Dan Voiculescu are o întreagă reţea de firme, unele în străinătate. În 2001, mogulul controla peste 30 de companii, cu ajutorul cărora a reuşit să-şi realizeze jocurile de culise. Astăzi, majoritatea companiilor sunt deţinute de diverşi apropiaţi, printre care cele două fiice ale sale, susţine jurnalistul Dan Badea pe blogul personal.
Dan Voiculescu a început cu o singură firmă cipriotă denumită Crescent. După revoluţie, timp de douăzeci de ani, mogulul a ţesut o pânză de peste 30 de firme cu ajutorul cărora a reuşit să profite de numeroase avantaje şi, în acelaşi timp, să scape de justiţie.
„În anul 2001 el avea peste 30 de societăți, iar câțiva ani mai târziu avea să cedeze afacerile, de fațadă. Desigur, celor două fiice ale sale. În realitate, Voiculescu a rămas capul familiei Crescent. Nimeni nu s-a întrebat (sau dacă a făcut-o, n-a găsit un răspuns) de unde a avut Dan Voiculescu, spre exemplu, un miliard de lei în 1991 pentru a înființa GRIVCO”, scrie jurnalistul Dan Badea.
Conform unui document prezentat de jurnalist pe blogul personal, grupul Grivco, controlat de Voiculescu a ajuns să fie acţionar al unei companii din Austria.
Printre celelalte 30 de companii iniţiate de mogul se numără Bioprod, Omnivest, Grivcorelf, Benefica, Camina sau Bursa Maritimă de mărfuri.