Roger Waters va cânta alături de 15 copii români în cadrul show-ului de la Bucureşti, de mâine. Copiii, selectaţi chiar de echipa lui Waters, vor urca pe scena „The Wall”, amplasată în Piaţa Constituţiei din Capitală.
Corul va interpreta refrenul uneia dintre cele mai cunoscute piese a trupei Pink Floyd: „Another Brick in The Wall”.
Din această noapte, traficul rutier de pe Bd-ul Unirii, între bd-ul I.C. Brătianu şi bd-ul Libertăţii, în Piaţa Constituţiei şi pe bd-ul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi bd-ul Naţiunile Unite, a fost închis pentru concert. (Detalii AICI)
De altfel, restricţii de circulaţie au fost încă din data de 22 august, pentru ca cei din staff-ul artistului să poată construi scena. Accesul publicului in ziua concertului este permis de la ora 17.