Scandal de proporții la ședința consiliului local din comuna Bălești, județul Gorj. Consilierii și localnicii și-au aruncat cuvinte grele, iar conflictul a durat aproape două ore. Scandalul a pornit de la propunerea primarului din comună de a-l demite pe viceprimar.
Primarul comunei Băleşti a pus pe ordinea de zi demiterea viceprimarului. Iar la ședința de la primărie au venit şi susţinătorii celui care urma să fie dat afară. Scandalul a dus la un haos de nedescris, iar poliţiştii au încercat să calmeze spiritele dar nu prea au reuşit.
După ce consilierii au votat pentru ca viceprimarul să fie demis, scandalul s-a mutat în fața primăriei.
Edilul a spus și de ce a propus demiterea viceprimarului – acesta vine băut la serviciu.
Dar viceprimarul se apără şi spune că nu există probe împotriva lui. Mai mult, el spune că primarul a avut alte motive pentru care a vrut să îl demită.
”Vreau să vină cu o dovadă cu un etilotest anterior cu o filmare, ceva de genul și eu pot să spun domn primar a venit rupt de obosit la servici și nu a fost coerent în discutii cu cetățenii. Motivul pentru care a cerut demiterea mea este foarte clar pentru că eu nu sunt de acord cu dumnealui pe anumite proiecte nu sunt de acord ca banul public să fie aruncat cum de fapt l-a aruncat și până acum”, a declarat viceprimarul.
Demiterea viceprimaruluia fost votată de consilierii USL, PDL și PP-DD, care s-au declarat nemulțumiți de comportamentul acestuia.