Premierul Victor Ponta va participa joi, la Bruxelles, la întâlnirea pregătitoare pentru Consiliul European a şefilor de stat şi a prim-miniştrilor membri ai Partidului Socialiştilor Europeni, a anunţat Biroul de presă al PSD, potrivit Agerpres.
Evenimentul va avea loc joi, la Square – Brussels Meeting Centre.
Victor Ponta va susţine declaraţii de presă la finalul evenimentului.
Și preşedintele Traian Băsescu merge joi la Bruxelles, unde participă la lucrările Consiliului European de vară. Cu ocazia reuniunii de la Bruxelles din 14-15 martie 2013, liderii UE vor încheia prima etapă a semestrului european 2013. Acest semestru presupune coordonarea politicilor economice, fiscale și de ocupare a forței de muncă ale statelor membre pe o perioadă de șase luni în fiecare an