15 mai, ziua Sfântului Pahomie cel Mare. Acesta a introdus în Biserică o rânduială care există și astăzi
Pe 15 mai, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Pahomie cel Mare, întemeietorul vieţii mănăstireşti de obşte, rânduială care există și astăzi.
Viața Sfântului Pahomie
Sfântul Pahomie s-a născut în Tebaida de Jos, Egipt, în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337), din părinți păgâni. A fost luat cu forța în armată, iar acolo a cunoscut mulți creștinii, de care a fost foarte impresionat.
După ce și-a terminat stagiul militar, s-a botezat și s-a retras în pustia Tebaidei, alături de pustnicul Palamon. După zece ani de trai greu, a ajuns în Tabenisi, unde un înger i s-a înfățișat și i-a poruncit să întemeieze o mănăstire chiar acolo. Chiliile zidite de el ajung să fie locuite de monahi.
În această perioadă, Pahomie a constatat că viața atât de solitară nu face bine monahilor, deoarece nu-și pot forma un caracter altruist trăind singuri.
Din acest motiv, un așezământ întemeiat de el a devenit o adevărată comunitate monastică alcătuită din pustnici. Întreaga activitate în această mănăstire cu viață de obște se desfășura după un regulament strict, iar Pahomie se implica activ în trebuirile de zi cu zi, ca ucenicii să aibă mai mult timp să se roage.
Cum numărul ucenicilor era tot mai mare, Pahomie a ridicat mai multe mănăstiri. La sârșitul vieții sale, Sfântul Pahomie conducea obștile monahale din 11 mănăstiri.
El a fost răpus de ciumă la vârsta de 55 de ani, fiind înmormântat în mănăstirea sa din Tabenisi.
Sfântul Pahomie, întemeietorul vieţii mănăstireşti de obşte
Astfel, Sfântul Pahomie este considerat întemeietorul vieţii mănăstireşti de obşte, tradiție monahală caracterizată prin viața în comun a călugărilor: „Vai celui singur care cade si nu este cel de-al doilea care sa-l ridice. Incapatanarea si mandria incatuseaza sufletul singuraticului. Ca prin ce sa-si arate umilinta sa acela care nu are pe nimeni fata de care sa se arate mai umilit? Cum sa se obisnuiasca in rabdare, de vreme ce nimeni nu se opune voii lui?“.