Biserica Ortodoxă îi pomenește la 16 februarie pe Sfinții Mucenici Pamfil și Valent, alături de alți creștini care au suferit moarte martirică în timpul persecuțiilor declanșate de autoritățile romane. Mărturisirea lor a avut loc într-o perioadă de intensă prigoană, în vremea împăratului Dioclețian, când credința creștină era aspru pedepsită.
Sfântul Pamfil era preot în Cezareea Palestinei, fiind originar din Berit, actualul Beirut. A fost ucis împreună cu alți 11 creștini, printre care și diaconul Valent din Ierusalim, la ordinul guvernatorului Firmilian, în timpul domniei împăratului Dioclețian, conform Viețile Sfinților, citat de Agerpres.
Între cei martirizați s-au aflat și cinci frați din Egipt: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil. Pentru că numele lor nu erau obișnuite romanilor, guvernatorul i-a întrebat din ce țară provin. Tinerii au răspuns însă că patria lor este „Ierusalimul de sus”, referindu-se la moștenirea duhovnicească și la Împărăția lui Dumnezeu.
La acea vreme, cetatea sfântă nu mai purta numele de Ierusalim, ci Aelia Capitolina, denumire primită după reconstruirea orașului de către împăratul Hadrian, în urma distrugerilor provocate după cucerirea Ierusalimului de către Titus.
Potrivit scrierilor bisericești, Hadrian a dorit să șteargă orice urmă a memoriei creștine din cetate, schimbându-i numele și profanând locurile sfinte. În acest context, afirmația tinerilor despre „Ierusalimul de sus” a fost interpretată de guvernator ca o posibilă formă de rebeliune.
Neînțelegând sensul duhovnicesc al mărturisirii lor, Firmilian a ordonat ca frații egipteni să fie supuși la torturi cumplite pentru a dezvălui unde se află cetatea despre care vorbeau. Ei au rămas însă neclintiți, rostind doar numele lui Hristos și reafirmând credința în Ierusalimul ceresc. În cele din urmă, au fost condamnați la moarte prin tăierea cu sabia.
În ceea ce îi privește pe preotul Pamfil și pe diaconul Valent, guvernatorul a aflat că aceștia fuseseră deja chinuiți și ținuți în temniță timp de doi ani de către un alt dregător, Urban. Întrebați dacă se vor închina zeilor păgâni, au refuzat categoric. Drept urmare, au fost și ei condamnați la moarte.
Tot în această zi este pomenit și Sfântul Flavian, Patriarh al Constantinopolului după Sfântul Proclu. El a fost contemporan cu Sfântul Leon cel Mare și a luptat împotriva ereziei promovate de Eutihie și Dioscor. După frământările teologice ale epocii și hotărârile luate în urma Sinodului de la Efes din 431, Sfântul Flavian a trecut la cele veșnice, rămânând în memoria Bisericii drept apărător al dreptei credințe.
Prin jertfa lor, Sfinții Mucenici Pamfil și Valent rămân exemple de statornicie și curaj în fața persecuției, mărturisind credința creștină până la moarte.