Sfântul Apostol și întâiul Mucenic Ștefan, pomenit pe 27 decembrie. Primul martir creștin și mărturisitor al lui Hristos

Publicat: 27 12. 2025, 10:15
Sursa foto: Freepik

Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan este pomenit în calendarul creștin ortodox în fiecare an, la data de 27 decembrie. El este considerat primul martir al creștinismului, fiind ucis cu pietre pentru credința sa în Iisus Hristos și pentru curajul cu care a mărturisit adevărul Evangheliei în fața celor care se împotriveau noii credințe.

Unul dintre cei șapte diaconi ai Bisericii primare

Sfântul Mucenic Ștefan a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli din rândul evreilor eleniști pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac. Era înrudit cu Saul, cel care mai târziu avea să devină Apostolul neamurilor, Sfântul Pavel, și provenea din părțile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului, scrie Agerpres.

Arhidiaconul Ștefan era cunoscut ca un bărbat puternic „în lucru și în cuvânt”, întărindu-i pe cei credincioși și mustrându-i pe cei necredincioși. El le vorbea din Lege și din proroci, arătând că Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel așteptat din veac, a fost omorât din ură și nedreptate.

Mărturisirea publică a credinței în Hristos

Într-o mare adunare la Ierusalim, în care se discuta despre cine este Iisus Hristos, opiniile erau împărțite. Unii Îl numeau proroc, alții amăgitor, iar alții mărturiseau că este Fiul lui Dumnezeu.

Atunci Sfântul Ștefan s-a adresat mulțimii, spunând:
Bărbați, frați, aflați pentru ce s-au înmulțit răutățile între voi și s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile și S-a pogorât pentru păcatele noastre și S-a născut din Sfânta și Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputințele noastre le-a luat și bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproși i-a curățit și dracii a izgonit”.

Condamnarea și moartea martirică

Neputând să-i răspundă cu argumente, mulți dintre cei prezenți au fost cuprinși de mânie și au tocmit martori mincinoși care să-l acuze de hulă împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise. Sfântul Apostol Ștefan le-a arătat însă, cu dovezi din Scripturi, că Legea Veche s-a împlinit prin Hristos, mustrându-i pentru împietrirea inimii lor.

A fost condamnat la moarte și ucis cu pietre în afara cetății Ierusalimului, devenind astfel primul mucenic creștin.

Deci, fiind ucis Sfântul Ștefan în valea lui Iosafat – care este între Eleon și între Ierusalim, lângă pârâul Cedrilor – stătea de departe pe o piatră Preacurata Fecioară, cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, privind de sus și rugându-se cu sârguință către Domnul și Fiul său ca să-l întărească în răbdare și să primească sufletul lui în mâinile Sale”.