A devenit un lux să mănânci la restaurante. Cât costă o ciorbă de văcuță și o porție de paste în Centrul Vechi din București

A devenit un lux să mănânci la restaurante. Cât costă o ciorbă de văcuță și o porție de paste în Centrul Vechi din București
Prețuri uriașe în restaurante, după valul de scumpiri. Sursa Foto: Pixabay

A devenit un lux mâncatul la restaurante pentru unii dintre români, asta după ce prețurile au crescut semnificativ. Proprietarii de restaurante au transmis  că le era imposibil să nu crească tarifele, mai ales  în condiţiile în care alimentele sunt cu peste 14% mai scumpe.

Astfel că, drept urmare, o ciorbă de văcuţă a ajuns să coste şi 26 de lei. De exemplu, într-un restaurant din Centrul Vechi al Capitalei, s-au făcut modificări asupra meniului de trei ori.

Prețuri uriașe în restaurante

„Coastele de porc care erau 35 de lei acum sunt undeva la 49,52 de lei. În funcție de locație”, a declarat Răzvan, un angajat al restaurantului.

Totodată, dacă pentru o porție de paste o persoană trebuia să scoată din buzunar 30 de lei, iar pentru o lasagna 33 de lei, în prezent pentru fiecare preparat în parte, clientul va trebui să mai adauge încă  3 lei în plus.

„Da, am umblat la prețuri pentru că s-au scumpit. Și nu așa că sunt mai scumpe și mergem înainte încă trei șase luni. Se scumpesc în fiecare săptămână. În fiecare săptămâna se schimbă prețurile la materia primă. În special la ulei de floarea soarelui, ulei de măsline, la făină, mezelurile, carne, orice”, a precizat Francesco, antreprenor.

„Am suferit foarte mult în toamnă iarnă. A trebuie să aduc și bani de acasă”, a mai adăugat el, conform Antena3.ro.

Prețuri exagerate pentru preparatele dulci și băuturi

Kanaan Jaber, un alt antreprenor spune că „Această înghețată înainte o vindeam cu 8 lei o cupă, pentru două 15 lei iar pentru trei cupe 20 de lei. Acum pentru trei cupe plătim 25 de lei, deci cu 5 lei mai scump, că sunt toate scumpe”.

Scumpirile sunt foarte mari dar eu am o marjă pe care mi-o mențin și, dacă mie distribuitorul îmi crește prețul, automat că trebuie să scumpesc și eu. Crește prețul la vânzare.”

Și pentru preparatele dulci sau pentru un pahar de vin, clienții vor trebui să plătească  mai mult.

„Da, ei compară cu anii trecuți când veneau în vizită. Spre exemplu persoanele din Anglia sunt atente. Înainte dădeau pe un pahar de bere 10 lei acum plătesc cel puțin 17, 18 sau chiar 23, în funcție de locație. Deci automat este semnificativă scumpirea, se observă. Din ce în ce mai puțină lume uneori. Oamenii preferă să meargă la supermarket să ia bere sau alcool”, a mai adăugat un angajat al restaurantului.

Urmăriți B1TV.ro și pe