Adrian Vasilescu, despre compensare: FMI le recomandă guvernelor să intervină numai în cazul populației vulnerabile / Lumea suferă de o criză gravă a investițiilor în energie (VIDEO)

Adrian Vasilescu, despre compensare: FMI le recomandă guvernelor să intervină numai în cazul populației vulnerabile / Lumea suferă de o criză gravă a investițiilor în energie (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

În momentul de față, lumea suferă de o criză gravă a investițiilor în energie, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, vineri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.

Adrian Vasilescu, pe B1 TV: „Trebuie făcut ceva pentru a câștiga în planul investițiilor în energie”

Consilierul guvernatorului BNR spune că intervenția Fondului Monetar Internațional „trebuie să fie luată cu foarte multă atenție”.

„(FMI, n.r.) nu le recomandă guvernelor să nu mai compenseze în general. Le recomandă să facă o selecție, să intervină numai în cazul populației vulnerabile, al acelei părți a populației lumii care are venituri mici. De ce? Pentru că, spune Fondul Monetar Internațional, bugetele lumii vor face explozie, bugetele lumii nu au cum să susțină subvenții pentru toată populația de 8 miliarde. E nevoie de o împărțire – pe de o parte, cei vulnerabili să fie sprijiniți, pe de altă parte, spune Fondul Monetar Internațional și această afirmație trebuie foarte bine cântărită, prețurile sunt libere”, a declarat Adrian Vasilescu.

El a explicat că „acest preț liber poate fi o garanție că de aici încolo se va trece la raționalizarea energiei”.

„Pe de altă parte, și dacă am interveni cu forța în această piață liberă, am schimba regulile, ne vom trezi iar fără investiții, pentru că în momentul de față lumea suferă de o criză gravă a investițiilor în energie. Nu știm care este cea mai apropiată gară, unii spun 2050 – și e foarte departe 2050, gara asta nici nu o vedem. Trebuie făcut ceva pentru a câștiga în planul investițiilor în energie”, a adăugat Adrian Vasilescu.