Alina Gorghiu, copreședintele PNL: Dacă deficitul nu se va menține în 3%, nu va mai exista niciun fel de susținere de măriri de salarii în an electoral decât dacă vor exista fonduri
În cazul în care deficitul bugetar nu se va mențile în limita de 3%, nu va mai exista niciul fel de susținere pentru măriri de salarii pentru bugetari, a declarat copreședintele PNL, Alina Gorghiu, la o emisiune televizată.
”Sunt doi actori în 2016, în materie de măriri de salarii. Odată Guvernul poate fi, dar slavă cerului că avem un guvern tehnocrat, ferit de tentația de a atrage voturi în campania electorală, și Parlamentul. În Parlament, majoritatea nu ne aparține în acest moment, din nefericire. Pentru a păstra deficitul de 3%, va trebui să nu facem derapaje. Orice mărire se va aplica anul viitor va face deficitul să sară de cei 3%. Ce a fost făcut pâna acum, a fost făcut. Ar trebui să tragem linie”, a spus Gorghiu, potrivit Agerpres.
Aceasta a fost întrebată, dacă, din punctul de vedere al partidului pe care îl conduce, mărirea de 10% pentru bugetari a fost ultima majorare de salarii, Gorghiu a răspuns foarte sigur.
”Da, categoric. Dacă deficitul nu se va menține în 3%, nu va mai exista niciun fel de susținere de măriri de salarii în an electoral decât dacă vor exista fonduri”, a afirmat Alina Gorghiu.