ANAF: TVA-ul rambursat în luna mai ajunge la 1,1 miliarde de lei, valoare aferentă deconturilor taxei

Publicat: 13 05. 2015, 16:32
Foto: ph-online.ro

Agenția Națională de Administrare Fiscală rambursează, în luna mai, TVA în valoare de 1,1 miliarde de lei aferentă deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare pentru care există decizie de rambursare aprobată.

„În selecția lunii mai au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluționate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date DNOR până la data de 22.03.2015, excepție făcând deconturile de TVA aferente operațiunilor de import soluționate până la 27.04.2015”, potrivit comunicatului de presă remis Agerpres.

Organizarea deconturilor face referire la deconturi cu compensare și restituire care totalizează 951,95 milioane de lei, din care se compensează suma de 61,8 milioane de lei și se restituie suma de 890,15 milioane de lei, deconturi cu compensare integrală în valoare de 109,63 milioane de lei, deconturi cu compensare parțială în valoare de 39,53 milioane de lei (iar suma de 895,98 milioane de lei se va restitui în perioada următoare).

În cazul deconturilor totale sau parțiale se soluționează cele pentru care s-a emis decizia de rambursare. În ceea ce privește sumele de restituit (890,15 milioane de lei), plata se va efectua în două tranșe – pe 12 mai, respectiv 29 mai.