ANRE a sancționat 4 furnizori pentru manipulare sau tentativă de manipulare a pieței de energie. Ce amenzi au primit

Publicat: 09 02. 2024, 17:33
Foto: Pixabay

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat, vineri, că a amendat patru furnizori cu 537,5 milioane de lei pentru manipulare sau tentativă de manipulare a pieței de energie electrică. Este vorba despre EFT Furnizare, Freepoint Commodities Europe, Nova Power & Gas și Tinmar Energy.

ANRE, despre amenzile date celor patru furnizori de energie

ANRE a amendat cei patru furnizori cu 537.503.319,49 lei pentru „nerespectarea de către aceștia a prevederilor legale specifice privind efectuarea tranzacțiilor pe piața angro de energie electrică”. Sancțiunile au fost decise pe 19 ianuarie, dar ANRE a emis comunicatul pe 9 februarie.

Amenzile au fost date după investigații făcute la sesizarea OPCOM, efectuată prin Platforma de notificare a ACER.

Tinmar Energy a primit cea mai mare amendă – 364 milioane de lei, urmat de Nova Power & Gas – 100 milioane de lei, EFT Furnizare – 50 milioane de lei și Freepoint Commodities – 23 milioane de lei.

Autoritatea a mai precizat că amenzile se constituie integral ca venit la bugetul de stat.

Potrivit ANRE, amenzile furnizorilor de energie au fost aplicate astfel:

  • EFT FURNIZARE S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că, operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., printr-un număr de 6 tranzacții încheiate cu operatorii economici licențiați TINMAR ENERGY S.A., NOVA POWER & GAS S.R.L. și FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP, s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ. Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 80/19.01.2024, operatorul economic EFT FURNIZARE S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 50.497.126,22 lei.
  • FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP, printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., sa implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ. Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 81/19.01.2024 operatorul economic FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 22.917.465,30 lei.
  • NOVA POWER & GAS S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat NOVA POWER & GAS S.R.L., printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ. Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 82/19.01.2024, operatorul economic NOVA POWER & GAS S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 100.106.676,12 lei.
  • TINMAR ENERGY S.A. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat TINMAR ENERGY S.A., printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, încoroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ. Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 83/19.01.2024, operatorul economic TINMAR ENERGY S.A. fiind sancționat contravențional,cu amendă în cuantum de 363.982.051,85 lei.

DNA a descins la companii din energie

Amintim că, vineri, procurorii DNA au dispus reținerea a doi administratori de companii din energie, iar alți doi funcționari publici au fost puși sub control judiciar în urma perchezițiilor efectuate joi la companii din energie.

Potrivit DNA, dosarul de dare mită și trafic de influență are legătură cu achiziții făcute de ELCEN și Electrocentrale Craiova, două companii cu capital majoritar de stat.