ANRE: Furnizorii sunt obligați să îşi anunţe consumatorii că de la 1 ianuarie 2021 piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) obligă furnizorii de ultimă instanţă să îşi anunţe consumatorii că de la 1 ianuarie 2021 piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată
„În vederea adoptării cadrului de reglementare necesar aplicării principiilor europene, ANRE a emis în această lună, Ordinul pentru aprobarea condiţiilor de furnizare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanţă, începând cu data de 1 ianuarie 2021. Prin reglementarea menţionată au fost instituite în sarcina furnizorilor de ultimă instanţă obligaţii de informare a clienţilor casnici, ce se impun ca urmare a liberalizării pieţei de energie electrică de la data de 1 ianuarie 2021 şi, de asemenea, se stabilesc principii privind contractele aplicabile clienţilor casnici şi noncasnici beneficiari ai serviciului universal şi principiile de stabilire a preţului aplicat clienţilor casnici şi noncasnici din portofoliul propriu care beneficiază de serviciul universal”, se arată într-un comunicat.
Pentru îndeplinirea reglementărilor europene privind reducerea duratei maxime a procesului tehnic de schimbare a furnizorului la 24 de ore până în anul 2026, ANRE implementează un proiect finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Prin acest proiect se va realiza o platformă informatică unică la nivel naţional dedicată procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale, care să contribuie la dezvoltarea unei pieţe de energie dinamice şi competitive.
ANRE aminteşte că, în anul 2019, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au aprobat pachetul legislativ „Energie curată”, cuprinzând, pentru sectorul energiei electrice, Regulamentul (UE) nr. 2019/943 privind piaţa internă de energie electrică şi Directiva (UE) nr. 2019/944 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică.
Liberalizarea pieței gazelor
În ceea ce privește piața gazelor, începând cu data de 1 iulie aceasta s-aliberalizat. Asta înseamnă că prețurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienții casnici nu vor mai fi reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei ci se vor forma liber pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă. Noul contract de furnizare poate fi încheiat cu furnizorul actual sau cu oricare alt furnizor de gaze naturale.
PotrivitiANREtoţi consumatorii casnici trebuiau să identifice oferta de furnizare care corespunde cel mai bine nevoilor lor şi să încheie, până la data de 30 iunie 2020, un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial.
Noul contract de furnizare poate fi încheiat cu furnizorul actual sau cu oricare alt furnizor de gaze naturale, dintre cei licențiați de cătreANRE. Pentru a vedea care dintre ofertele din piaţă este mai avnatajoasă pentru ei consumatorii au la dispoziţie 3 modalităţi: