Anunțul de angajare a unei femei de serviciu pe 5.000 de lei a stârnit revoltă: „Studiez șase ani, ca apoi să muncesc trei ani pentru un salariu mai mic de atât”

Un anunț de angajare pentru un post de femeie de serviciu a provocat o dezbatere aprinsă pe Reddit. O firmă de curățenie a anunțat că oferă un salariu de 5.000 de lei pentru postul de femeie de serviciu, fără experiență, cu normă întreagă, pentru curățenie în blocuri. Nu a precizat dacă salariul e brut sau net.

Unii internauți au considerat că salariul e prea mare pentru o femeie de serviciu

Unii dintre cei care au comentat au considerat că salariul oferit este prea mare, dat fiind că alții care au învățat mult abia își găsesc de muncă, și pe bani mai puțini:

  • „Și tinerii abia găsesc cu 3.500 după mulți ani de școală și sute de aplicări și interviuri”
  • „Ce CV-uri atragi pentru o femeie de serviciu? Cele în care nu ai nimic de spus și nici liceul terminat, maximum 8–10 clase”
  • „Soția mea e farmacist, are cinci ani de facultate. Nu cred că găsește un job unde să primească 5.000 net”

Iar cineva a scris că „s-a crucit” când a auzit că femeia de serviciu de la blocul său câștigă 6.000 de lei pe lună: „Ce bine că studiez șase ani ca apoi să muncesc trei ani pentru un salariu mai mic de atât”.

Alți au scris că salariul de 5.000 de lei e brut, nu net, că probabil anunțul e fals și are menirea doar să atragă CV-uri sau că banii oferiți angajaților sunt „la negru”, scrie Adevărul.

Altcineva a povestit că angajatul care face curat în blocul său câștigă aproape 5.000 de lei, iar uneori își cheamă în ajutor și membrii familiei: „Băiatul de serviciu e plătit bine, dar, sincer, nu am ce comenta. A încercat cineva o dată să zică că trebuie scăzut salariul lui și s-a răsculat lumea din bloc”.

Alții au insistat că femeile de serviciu muncesc foarte mult

Alți internauți, în schimb, au scris că femeile de serviciu muncesc foarte mult, mai ales dacă șefii le impun normă de scări curățate zilnic:

  • „Problema nu este doar o scară. Acel anunț este de la o firmă de subcontractări și trebuie să te plimbi, cât ai programul de lucru plin, pe la 100 de scări — vorba vine, nu știu câte te pune pe zi — să faci treabă încontinuu, deci, dacă stai să prinzi multe blocuri de patru etaje fără lift, e cam aiurea și epuizant fizic”
  • „Există blocuri cu o scară și 150 de garsoniere. Dai cu mopul până cazi jos. Sau, când te fugărește 12 ore pe zi de la un bloc la altul și urci și cobori spălând zeci de etaje, să vezi ce ușor iei cei 5.000 de lei”
  • „Este un salariu din care un om care muncește pe bune poate trăi în București. Nu bine, dar oricum. Niciun om nu ar trebui să nu se ajungă cu banii de la o lună la alta în caz că muncește”

„E paradoxul joburilor: toți studiază să ajungă șefi, dar nu mai există subalterni”, a mai remarcat cineva.