Avertisment DUR al experților din finanțe: DOBÂNZILE vor CREŞTE inevitabil

Publicat: 08 01. 2018, 12:05
Foto: Pixabay.com

Experții din finanțe anticipează că Banca Națională a României (BNR) va creşte, astăzi, rata dobânzii cheie.

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, consideră că dobânzile de pe piaţa noastră vor creşte în mod inevitabil, pentru că inflaţia creşte. Potrivit expertului, în contextul în care, la finalul anului trecut, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a făcut plăţi importante, injectând, astfel, lichiditate în piaţă, indicele ROBOR, care a crescut accelerat în ultimele luni ale lui 2017, a început să înregistreze unele scăderi, în primele zile ale anului curent.

Cu toate acestea, tendinţa ROBOR, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la creditele în lei, este una de creştere, mai consideră preşedintele Consiliului Fiscal, conform bursa.ro.

"Dobânzile din piaţă au o tendinţă clară de creştere, în condiţiile în care inflaţia creşte foarte repede. Anul trecut s-a încheiat cu un nivel al inflaţiei foarte ridicat, de circa 3,3%, după estimările noastre pentru luna decembrie. Perspectivele arată că inflaţia va creşte în prima parte a acestui an până la 4,5-5%, iar, în acest context, inevitabil că şi dobânzile se vor majora, iar Banca Naţională a României (BNR) va trebui să reacţioneze. Noi ne aşteptăm ca rata dobânzii de politică monetară să crească, luni (n.r. astăzi), de la 1,75% la 2%. De altfel, în acest an, estimăm că vor urma cinci aprecieri ale dobânzii de politică monetară, care considerăm că va ajunge 3%, la finalul lui 2018", arată Ionuţ Dumitru.

În acest context, dobânzile creditelor acordate în lei vor creşte, în funcţie de evoluţia indicelui ROBOR care intră în calcul, a mai spus preşedintele Consiliului Fiscal.

Preşedintele Consiliului Fiscal estimează că atâta vreme cât fundamentele economice nu se vor îmbunătăţi, ci, dimpotrivă, se vor înrăutăţi, moneda națională va fi din ce în ce mai slabă.

"Acum, deficitul de cont curent şi cel comercial se adâncesc, intrările în valută şi nivelul absorbţiei fondurilor europene sunt foarte mici, iar investiţiile străine directe sunt dezamăgitoare", susține Ionuț Dumitru.