Banca Naţională a Moldovei va colabora cu SIVECO România pentru extinderea sistemului informatic

Publicat: 27 12. 2012, 11:57

Banca Naţională a Moldovei în colaborare cu SIVECO România au anunţat extinderea sistemului informatic de raportare bancară, prin dezvoltarea a peste 50 de tipuri noi de rapoarte cu caracter statistic şi de supraveghere prudenţială, specifice domeniului bancar, utilizând formatul XBRL (eXtensible Business Reporting Language), un standard internaţional deschis, folosit în analiza şi raportarea financiară şi de business, relatează PcNews.

Acesta este singurul limbaj care poate gestiona date create în diferite limbaje şi standarde contabile şi financiare, prin transformarea lor automată într-un format unic.

Modelul de raportare pe care îl vom implementa alături de partenerii noştri internaţionali va fi unul standardizat şi va îmbunătăţi substanţial sistemul actual de raportare bancară folosit în Republica Moldova. Principalele sale obiective sunt optimizarea procesului de raportare şi a fluxurilor informaţionale către Banca Naţională a Moldovei, creşterea calităţii datelor raportate, dar şi stocarea şi prelucrarea centralizată a acestora. Suntem mândri să dezvoltăm o astfel de soluţie modernă şi complexă, care este unică pentru băncile centrale din regiune din punct de vedere al tehnologiilor şi standardelor utilizate.” a declarat Costel Todor, Vicepreşedinte Adjunct Vânzări Internaţionale, SIVECO România.

SIVECO România dezvoltă inclusiv aplicații de e-learning, compania fiind recunoscută pe mai multe continente.