Băncile din Grecia s-ar putea închide luni din cauza retragerilor de lichidități

Publicat: 19 06. 2015, 12:33
Foto: energypress.eu

Luni, băncile din Grecia ar putea rămâne închise din cauza retragerilor masive de lichidități, potrivit oficialilor Băncii Centrale Europene.

Deponenţii eleni au retras din bănci în ultimele trei zile circa 2 miliarde de euro, ieşirile de capital accelerând rapid în urma eşuării negocierilor dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai creditorilor, la sfârşitul săptămânii trecute, scrie Mediafax.

Acestea reprezintă 1,5% din depozitele totale ale populației și companiilor.

În acest context, șefii de stat și de guvern din ţările zonei euro se vor reuni luni, la Bruxelles, pentru un summit pe tema crizei din Grecia.

Până atunci, însă, ambasadorii statelor zonei euro vor dezbate vineri situația din Grecia. Și membrii consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene se vor întâlni de urgență tot vineri pentru a discuta despre înrăutăţirea situaţiei lichidităţilor din sistemul financiar elen.