BNR: ​Scumpirile la alimente se vor apropia de 12%. Rata anuală a inflației va ajunge la 9,6% în decembrie / Mircea Coșea: Fermierii români trebuie ajutați, ca să scadă prețurile la raft (VIDEO)

BNR: ​Scumpirile la alimente se vor apropia de 12%. Rata anuală a inflației va ajunge la 9,6% în decembrie / Mircea Coșea: Fermierii români trebuie ajutați, ca să scadă prețurile la raft (VIDEO)
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Raportul privind inflația, publicat vineri de Banca Națională a României (BNR), arată că scumpirile alimentelor se vor apropia de 12% în primul trimestru al acestui an. În plus, presiunile inflaționiste vor continua pe segmentul energiei. Incertitudinile vor fi majore mai ales după luna aprilie, când expiră actualele măsuri de compensare și plafonare a facturilor.

„Sfatul meu pentru oameni e ca în această perioadă să nu se facă investiții, să-și păsteze o sumă de bani în economie cât de mică ar fi, să nu facă investiții în automobile, vacanțe foarte scumpe, că nu știm ce ne așteaptă! Inflația e greu de a fi predictibilă, deci ne așteptăm ca în aprilie facturile să fie mult mai mari și atunci o sumă de bani cât de mică ar fi pusă deoparte e binevenită”, a declarat profesorul de economie Mircea Coșea, pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Raportul BNR despre prețuri și inflație

„Rata anuală a inflației IPC este proiectată la valoarea de 9,6% în luna decembrie 2022, cu un maxim al indicatorului localizat pe parcursul lunii aprilie, odată cu expirarea schemelor de sprijin al consumatorilor casnici de energie electrică și gaze naturale

Prognoza curentă indică majorări mai ample ale prețurilor energiei electrice și ale gazelor naturale după expirarea schemei de compensare

O contribuție inflaționistă mai ridicată în acest an provine și din partea prețurilor combustibililor”, se arată în raportul citat de HotNews.

La toate acestea se adaugă și creșterea anticipațiilor inflaționiste la nivelul tuturor operatorilor economici. Inflația bunurilor din import e prognozată să decelereze comparativ cu valorile din a doua jumătate a anului 2021, ulterior revenind pe o traiectorie ușor ascendentă.

„După o relativă temperare în luna februarie, pe fondul măsurilor de compensare adoptate de autorități, ritmul anual de creștere a prețurilor bunurilor energetice este anticipat a înregistra o accelerare semnificativă în luna aprilie 2022, odată cu expirarea acestor măsuri. Valorile prognozate sunt de 36,5% pentru finele anului curent. Nivelul prognozat pentru decembrie 2022 a fost revizuit ascendent cu 20,5 puncte procentuale, în condițiile celor mai recente informații privind ofertele furnizorilor adresate consumatorilor casnici”, se mai arată în raport.

Ce spune economistul Mircea Coșea despre pericolul inflației

Situația fost comentată de profesorul Mircea Coșea, într-o intervenie în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Ștefan Pășcuță.

„Nu putem spune că e așteptăm la o primăvară foarte liniștită și foarte bună din punct de vedere al situației economice. BNR în sfârșit a ieșit și ea și a spus ceea ce analiza economică spune de mai mult timp, anume că asistăm la o creștere a inflației cu două cifre. Aceste două cifre sunt chiar mai mari dacă ne gândim că ceea ce ne interesează sunt mărfurile de primă necesitate pe care le cumpără cetățenii cu venituri mici. Deci dacă luăm doar partea aceasta din coșul de consum al cetățeanului, anume mărfurile de primă necesitate, inflația poate să fie și mai mare”, a declarat Coșea, în contextul în care Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, afirmase că inflația va depăşi probabil 10% în luna aprilie sau când vor expira măsurile de compensare şi plafonare.

Coșea a mai spus că măsurile pe care le ia Guvernul sunt de salutat, dar cam tardive. În plus, contează foarte mult cum vor fi aplicate.

Coșea: Porducătorii locali trebuie ajutați, ca să scadă prețurile la raft

„Problema e un pic mai complicată, aceste măsuri care se iau și care sunt de natură fiscală, monetară, structurală ar trebui dublate de o atenție deosebită pentru scăderea costurilor și a prețurilor la raft a produselor pe care le consumă românul. Asta înseamnă o mai mare ofertă de produse românești. Ele pot veni pe piață cu un cost mai mic și pot favoriza situația.

Politica ar trebui aplicată imediat pentru stimulare procesatorilor și fermierilor români, așa încât marfa românească să nu mai fie aruncată pe câmp cum s-a mai întâmplat, adică să ne batem joc de munca noastră, producția să fie procesată măcar la nivel local, să nu mai dăm roșii polonezilor și să cumpărăm bulion de la ei, să facem noi această prelucrare și să alimentăm piața cu produse românești. Așa vom putea să coborâm prețurile, limitând importurile, și putem să reducem acest deficit foarte mare și periculos al balanței comerciale”, a mai declarat profesorul de economie.

Coșea a mai spus că, în astfel de situații, BNR poate să lucreze cu dobânda, numai că aceasta a crescut deja.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`