Bugetul asigurărilor sociale a trecut de Parlament, după ce aleșii s-au adunat cu greu la serviciu. Votul final la proiectele de buget va fi dat duminică (VIDEO)
Parlamentarii s-au adunat destul de greu sâmbătă la serviciu şi nu toţi au avut chef să muncească. Sătul să îi vadă cum se plimbă prin sala de plen, şeful Camerei Deputaţilor le-a cerut aleşilor să se pună pe treabă, mai ales că duminică dimineaţă este programat votul final la buget. După câteva schimburi acide de replici, bugetul asigurărilor sociale a trecut. A mai rămas un singur hop: votul final.
”Domnilor deputați, vă rog eu sa stați în sală. La etajul 6 se deschide mai târziu. Dacă tot ne plimbăm de ce mai suntem la guvernare?”, a spus președintele Camerei Deputaților.
Valeriu Zgonea i-a atras atenția și mai tânărului său coleg, Mihai Sturzu. Şeful tineretului PSD s-a apărat și a spus că voia doar să îşi ia o sticlă de apă.
Opoziţia a votat împotriva bugetulului asigurărilor sociale.
”Vreau să spun foarte clar și răspicat că grupurile Partidului Național Liberal nu vor vota bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2015. Acest buget ne spune că și în anul 2015 guvernul va avea ca mare politică gestionarea sărăciei și traiul de subzistență”, a spus deputatul PNL, Cristina Pocora.
”Este un buget care nu face altceva decât să împartă sărăcia. Nu este în nicun caz o construcție bugetară prin care cei care își doresc să muncească să fie încurajați”, a afirmat și Claudia Boghicevici, deputat PNL.
În ciuda criticilor opoziției, bugetul asigurărilor sociale a trecut de Parlament.
”Vreau să le spun, împreună cu colegii mei din coaliția de guvernare, care astăzi au votat pentru majorarea pensiilor celor cinci milioane de români, pentru majorarea pensiilor mici și pentru creșterea numărului de locuri de muncă pentru tineri, că ne vom duce la îndeplinire aceste angajamente asumate”, a spus Rovana Plumb.
Parlamentarii vor da votul final pe bugetul pentru anul viitor duminică dimineaţă.