Bursele globale înregistrează scăderi abrupte

Publicat: 11 10. 2018, 14:04

Bursele globale au înregistrat, atât la închidere, cât și la deschidere, scăderi abrupte.

Astfel, indicii de pe bursa americană au închis sesiunea într-o depreciere puternică. Indicii Dow Jones şi S&P 500 au avut cea mai mare cădere din ultimele șase luni, de mai mult de 3%.

Totodată, Nasdaq a avut cea mai slabă şedinţă de tranzacţionare din ultimii doi ani, pierzând mai mult de 4%.

Căderea celor mai importanţi indici de Wall-Street a fost alimentată de fluctuaţiile companiilor din tehnologie din ultimele săptămâni.

Acţiunile Netflix au scăzut cu 8,4%, ale Amazon, cu mai mult de 6%, iar Facebook şi Apple au pierdut şi ele mai mult de 4% fiecare.

Şi pe pieţele bursiere din Asia s-a înregistrat cel mai semnificativ declin din ultimele 19 luni, pe fondul aversiunii faţă de risc (aflat în creştere) a investitorilor şi al scăderilor de pe Wall Street.

Bursele europene au deschis, și ele, în scădere cu deprecieri de peste 1% ale indicilor principali.

Așadar, principalul indice al bursei de la Londra scade cu aproape 1,3%, în vreme ce referința pieței de capital germane DAX se depreciază cu 2,2%. Primele 40 de companii franceze listate la bursa din Paris sunt în cădere cu peste 2%, iar la Milano piața de capital italiană coboară cu 1,7%.

În România, Bursa de Valori de la București s-a deschis în scădere puternică, în linie cu celelalte piețe din regiune, scrie digi24.ro. Indicele acțiunilor blue-chip BET scade cu 1,6%, BET-FI coboară cu 0,2%, însă cel mai puternic se depreciază indicele companiilor din energie BET-NG, cu aproape 2,5%.