Bursele lumii încheie un an negru. Venezuela, Pakistan și Jamaica, medaliatele statisticilor bursiere
Piața tranzacțiilor de acțiuni a fost una ditre cele mai afectate de problemele economice și politice cu care s-a confruntat anul acesta întreaga lume. Din cele 78 de burse din întreaga lume analizate doar 10 au înregistarat creșteri în 2011, România situânduse pe poziția 47 a topului cu o scădere a indicelui bursier BET de 18,9%.
Problemele cu care s-au confruntat statele lumii, criza datoriilor suverane din zona euro, dificultățile privind deficitul bugetar al SUA, au făcut din investiția la bursă una dintre cele mai puțin rentabile ale anului 2011, determinând investitorii să își retragă capitalul din acțiuni în așteptarea unor perioade mai puțin tulburi.
Media scăderilor suferite de bursele internaționale de la începutul anului de este de 14,15% în condițiile în care anul trecut se înregistra o creștere de 15,3%, arată statistica Bespoke Investment Group, citat de zf.ro.
La nivel mondial piețele bursiere s-au decapitalizat cu 4.200 de miliarde de dolari, bursa de la București situându-se pe locul 47 cu o scădere de aproape 19%. Cele mai afectate din regiune fiind piețele din Ungaria, Polonia, Cehia. Busa din Austria fiind una dintre cele mai afectate la nivel global cu o scădere de peste 33%.
Vestul Europei pare din ce în ce mai fragil, marile puteri Germania și franța fiind nevoită să susțină economiile mai puțin performante din zona euro, indicele german DAX suferin o scădere de 17,5% iar cel francez CAC de 21,0%.
Piețele emergente altădată foarte attractive pentru investitori au înregistrat și ele performanțe negative. Busele din China, Brazilia și rusia înregistrând scăderi între 19% și 25%.
Piața bursieră a SUA a părut oarecum ferită de contractare în mare parte și datorită faptului că atenția investitorilor a fost concentrată mai mult pe problemele Uniunii Europene. Principalii indici ai Statelor unite suferin o scădere medie de doar 3%.
Doar zece burse au adus câștiguri anul acesta medaliatele acestui top fiind Venezuela, Pakistan și Jamaica ale căror burse încheie anul cu creșteri semnificative. Dar nu lipsite de riscuri. Între țările cu burse profitabile mai regăsindu-se Botswana şi Islanda.