Business B1 la zi: Turiștii străini au cheltuit 2,2 miliarde lei în primul semestru în România (VIDEO)

Publicat: 17 09. 2014, 09:20
Foto: B1 TV

Numărul turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică colective din România a fost de 840.000 în primul semestru din 2014, iar totalul cheltuielilor efectuate de aceştia a depăşit 2,203 miliarde lei, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (62,1% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 69,4% din total.

Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenți în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (37,9% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 30,6% din total. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit, alte activități.

Află cele mai importante ştiri economice ale zilei din materialul Business B1 la zi.

Business B1 la zi: Turiștii străini au cheltuit 2,2 miliarde lei în primul semestru în România