Cât va costa mâncarea anul acesta. Primele semnale de la începutul lui 2018
La începutul acestui an alimentele de bază au cunoscut o ușoară scădere față de finele anului, dar unele dintre ele sunt mai scumpe decât perioada similară a anului trecut.
Carnea de porc este singura mai ieftină decât în perioada similară a anului precedent, informează Economica.
Direcţia pentru Agricultură a UE (DG AGRI) a făcut publice primele rapoarte ale anului referitoare la preţurile medii ale produselor alimentare de bază.
Pentru consumatorii de carne de porc anul a început bine, cu preţuri medii cu 3,6% mai mici faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 8,3% sub luna decembrie, indică ultimele date ale DG Agri.
Ouăle, care au ajuns anul trecut la preţuri record în UE, dar şi în România, continuă să fie scumpe în raport cu perioada similară a anului trecut, când kilogramul era cu 42,7% mai ieftin decât acum. Comparativ cu luna trecută, preţurile medii din Europa au scăzut însă cu 4,7%, iar faţă de săptămâna trecută (raportul a fost publicat în data de 10 ianuarie), preţurile medii au scăzut cu 1,8%. Astfel, un kilogram de ouă a ajuns să coste, în medie, 1,8 euro.
În ceea ce priveşte carnea de pui, preţurile medii din data de 10 ianuarie 2018 indică o dinamică pozitivă a preţurilor, cu un plus de 3,1% faţă de perioada similară a anului trecut, dar cu minus 0,1% faţă dedecembrie 2017.