Cele mai căutate fructe ale verii vor pleaca cu circa 15 lei din fermele pomicole iar în piețe primele cireșe vor ajunge cel mai devreme în jurul datei de 10 – 15 mai.
Prețul cireșelor la poarta fermei vor fi în medie 15 lei pe kilogram în acest an. Ce depășeste această sumă, spune Marius Roman, este costul de producție pe lanțul de la fermier în piață sau marile magazine.
Ing. Marius Roman, pomicultor și fondator al Pepinierelor Roman a dezvăluit în ediția de marți a emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, când vom avea primele cireșe românești pe piață și care sunt soiurile care se coc în livezi cel mai devreme.
”Anul acesta se pare că pomii pornesc un pic mai greu în vegetație, ceea ce nu este de rău deloc, în sensul că lunile februarie și martie au fost un pic mai reci.
Estimăm că primul soi de cireșe care se maturează la noi în plantație și în condițiile pedoclimatice sau microclimatul din zona județului Ialomița, mai precis Coșereni, undeva în jurul datei de 20 mai, preconizăm că se va matura soiul Early Lory.
Este unul dintre cele mai timpurii soiuri care se maturează în România și la noi în zonă în jurul datei de 20 mai, să zicem cel târziu 25 mai”, a spus Ing. Marius Roman pentru Agrostrategia.
Acesta a completat că în alte zone ale țării, sunt specii care se coc mai devreme, cel mai probabil în jurul datei de 10 – 15 mai primele cireșe românești să fie în piață.
”S-ar putea să existe cireșe românești care să ajungă pe masa românilor chiar și un pic mai devreme. Sunt anumite regiuni ale țării, mai ales în mod special în sudul extrem, unde cultivatorii din zona respectivă pot ieși chiar și 10-15 mai, dar asta depinde foarte mult și de condițiile climatice pe care le vom avea în luna aprilie, adică temperaturile care vor fi în luna aprilie și bineînțeles în prima parte a lunii mai.
Ce apare mai devreme de 10-15 mai nu sunt sunt fructe românești cu certitudine, marea majoritate provenind din import și după cum știm Grecia, și datorită climei și faptul că se produc cantități destul de importante și faptul că suntem oarecum destul de aproape și sunt foarte mulți, în fine angrosiști care merg cu mașini mai mici sau mai mari și transportă fructe de acolo în România”, a explicat specialistul în pomicultură.
În privința perioadei cea mai târzie în care putem găsi pe piață cireșe românești, Marius Roman a precizat că până la 15-20 iulie puteți cumpăra fructe românești proaspete. Excepție fac fermele pomicole unde există și spații de frig, care pot păstra fructele cu 10 zile mai mult.
Prețul cireșelor la poarta fermei va fi, în medie, de 15 lei pe kilogram în acest an. Ce depășeste această sumă, spune Marius Roman, este costul de producție pe lanțul de la fermier în piață sau marile magazine.
Acesta a argumentat că în ultimii ani prețurile la inputuri au crescut foarte mult, motiv pentru care costurile de producție sunt destul de mari. Mai mult decât atât, forța de muncă reprezintă costuri mari în ceea ce privește partea de recoltat.
”Toți întâmpinăm în toate domeniile probleme cu forța de muncă astfel că nu suntem exceptați nici noi în pomicultură. Deci întâmpinăm această problemă cu forța de muncă și dacă vorbim de specia cireș, recoltatul se face destul de greu, adică un om nu poate recolta mai mult de o 80-100 kg de cireșe pe zi pe medie.
Cireșele nu se pot recolta mecanizat, cireșele se recoltează cu codiță pentru că sunt fructe perisabile, adică dacă nu le recoltăm cu grijă nu se pot păstra decât o perioadă foarte scurtă”, a mai specificat pomicultorul.
Acesta a ținut să sublinieze că și producătorii sunt deranjați de diferențele mari de prețuri, de la poarta fermei la vânzare, având în vedere că cumpărătorii dau de cele mai multe ori vina pe fermieri pentru scumpiri. În plus, fără o cerere mare în piață și producătorii sunt afectați pentru că rămân cu producția nevândută.