Câți bani câștigă premierul Nicolae Ciucă și cum îi reduce Ordonanța Austerității veniturile
Nicolae Ciucă ar putea rămâne fără o parte din venituri dacă ordonanța austerității va intra în vigoare. În acest moment, premierul României adună o pensie specială de 18.000 RON pe lună și un salariu de aproximativ 15.000 RON. Proiectul care prevede interzicerea cumulului între pensie și salariu îl va forța pe premier să renunțe la unul dintre venituri.
Ce prevede Ordonanța Austerității
Ordonanța este menită urmează să aducă mai mulți bani la bugetul de stat prin interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat. Planul de economisire ar reduce cu cel puțin 6% cheltuielile pe care le are fiecare instituție. Excepție de la această regulă ar urma să fie medicii și profesorii.
O altă măsură prin care coaliția de guvernare vrea să aducă bani la bugetul de stat vizează înghețarea angajărilor și, de asemenea, se limitează plata cheltuielilor cu salariile la nivelul anului trecut.
Ordonanța este discutată de coaliția de guvernare și, cel mai probabil, ea va fi pusă în dezbatere publică la începutul săptămânii viitoare.
Tăieri de sporuri și reducerea cheltuielilor în ministere
Nicolae Ciucă a declarat la începutul acestei săptămâni că trebuie să existe o scădere a cheltuielilor cu cel puțin 6% în fiecare minister. Totodată, urmează să fie tăiate sporurile acordate în perioada pandemiei, deci vizați direct sunt cei care lucrează în Ministerul Sănătății și bineînțeles în alte instituții care s au ocupat în perioada pandemiei de îngrijirea bolnavilor.