Avocatul Gheorghe Piperea a comentat într-o intervenție telefonică pentru Talk B1 despre decizia președintelui Klaus Iohannis de a retrimite Parlamentului legea care stabilește termenul de intrare în vigoare a actului legislativ ce prevede insolvența persoanelor fizice.
"Nu a fost trimisă în Parlament legea insolvenței persoanelor fizice propriu-zis, ci a fost trimisă în Parlament legea privind devansarea termenului de la 31 decembrie la 1 noiembrie, adică mâine.
Adevărul că legea insolvenței, așa cum a ieșit ea anul trecut din Parlament, ar trebui să fie reexaminată. Din păcate, nu se va ajunge la această reexaminare pentru că legea nu are cum să mai fie în momentul de față reexaminată, ea poate fie amendată, se devansează doar termenul care ar trebui să fie mâine.
Vreau să spun un lucru, care s-ar putea să deranjeze foarte multă lume, din păcate ceea ce a făcut președintele probabil este corect din punct de vedere a termenul, dar pune într-o lumină foarte proastă guvernul Cioloș. Pentru că a avut la dispoziție 10 luni de zile pentru a face în așa fel încât legea să fie funcțională măcar la 31 decembrie 2016.
Nu a folosit acest termen, în două luni de zile nu are cum să facă să fie funcțională pentru că în primul rând trebuie să adauge la personal ANPC vreo 1000 de persoane, de asemenea să adauge vreo 600 de judecători și 1200, cel puțin, de grefieri care să se ocupe de aceste cauze și multe alte posturi de funcționari publici de la ministerul Finațelor și ministerul Protecție Sociale, plus de banii necesari în buget pentru aceste proceduri și persoane. Cred că acest lucru nu mai este posibil în două luni din moment ce nu s-a făcut în zece luni" a declarat avocatul Gheorghe Piperea.
"Ceea ce a făcut Iohannis, probabil este corect, dar pune într-o lumină proastă guvernul Cioloș": Gheorghe Piperea, despre amânarea legii insolvenței persoanelor fizice
#DIRECT_ONE_cavktd#
Preşedintele s-a opus intrării în vigoare a legii cu două luni mai devreme decât stabilise Guvernul prin OUG 61/2015, respectiv pe 31 octombrie, considerând că intervalul de timp nu este suficient pentru ca toate instituţiile şi autorităţile implicate în aplicarea legii să îşi desfăşoare activitatea, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. (Detalii AICI).