CEO Oltenia va disponibiliza 1.000 de angajați în luna mai

Publicat: 13 03. 2017, 23:28
Foto: Jurnalul Olteniei

Administraţia Complexului Energetic Oltenia a anunțat că va face o mie de disponibilizări în luna mai, sindicatele din companie fiind de acord cu decizia, după ce li s-a promis că primele ocazionale vor fi majorate în noul contract colectiv de muncă.

Liderii de sindicat au solicitat însă ca angajații care își vor pierde locul de muncă să fie ori pensionabili, ori să fi beneficiat de ordonanţe, sau să plece la cerere, în schimbul unor salarii compensatorii, potrivit Mediafax.

„Cele stabilite în comisia paritară de luni vor fi redactate şi trecute într-un act adiţional ce va fi semnat de toate federaţiile prezente la negociere. Liderii au fost de acord cu majorarea primelor şi a tichetelor de masă, chiar dacă au pierdut voucherele de vacanţă. Tot aici s-a discutat şi despre programul de restructurare aplicabil anul acesta, mai exact despre plecarea celor 1.000 de salariaţi, în luna mai, din companie. Am cerut ca pe listele de disponibilizare să fie trecuţi salariaţii care mai au doi ani până la pensie, angajaţii care au mai beneficiat de salarii compensatorii, dar au fost reangajaţi în CEO, dar şi persoanele care vor de bunăvoie să plece din companie, în schimbul salariilor compensatorii”, a spus Nicu Bunoica, preşedintele Sindicatului Solidaritatea 2013, din cadrul Federaţiei Univers.