CFR Călători a solicitat motorină din rezerva de stat, pentru a evita creşterea costurilor în sezonul rece

Publicat: 21 11. 2012, 12:53
Foto: cronicadeiasi.ro

Ministerul Transporturilor intenţionează să scoată din rezerva de stat 20.000 tone de motorină şi 500 tone de combustibil lichid uşor care să fie furnizate CFR Călători, cu titlu de împrumut, pentru a putea asigura transportul de persoane şi pentru a evita creşterea costurilor în această iarnă, relatează Mediafax.

„Necesitatea adoptării unor măsuri pentru asigurarea transportului de persoane în condiţii de iarna normală şi extremă, pentru asigurarea funcţionării sistemului de transport feroviar de călători în perioada de iarnă, precum şi evitarea eforturilor financiare mari pentru SNTFC CFR Călători SA, care ar avea influenţe negative asupra preţului de cost al transportului, justifică promovarea prezentului act normativ astfel încât să poată fi aprobat de Guvern în regim de urgenţă”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Împrumutul, valabil până la 31 octombrie 2013, vizează motorină pentru motoare diesel şi combustibil lichid uşor, de tip M, pentru centrale termice.

Proiectul prevede ca în cazul nerestituirii împrumutului CFR Călători să suporte, pentru primele 30 de zile, penalităţi de întârziere de 0,25% pe zi din valoarea produselor prevăzute în contract.