Parlamentul Cipriot urmează să voteze, vineri, un plan alternativ de salvare a țării de la faliment, prin care o parte din sumele cerute de creditorii internaționali să fie strânse în cadrul unui fond de solidaritate.
Votul trebuia să aibă loc joi seara, dar a fost amânat, scrie AFP.
Cipru a încercat să evite falimentul băncilor sale, cu ajutorul unui plan B pentru a-și proteja deponenții.
Zona euro a comunicat că este gata să discute o nouă propunere a Ciprului pe care trebuie s-o prezinte cât mai repede posibill.
O întâlnire a miniștrilor de finanțe din zona euro ar urma să aibă loc la Bruxelles duminică, susțin unele surse europene.
UE și FMI refuză să împrumute mai mult de 10 miliarde de euro dacă Cipru nu se angajează că până în 2020 datoria sa va atinge nivelul de 100% din PIB. Creditorii internaționali cer ca insula să aplice o taxă pentru depozitele bancare de peste 100.000 de euro.
Banca Centrala a Ciprului a sugerat joi sera o restructurare de urgenta a sectorului bancar, amenintat cu falimentul.