City Insurance, în pragul falimentului. Ce se întâmplă cu asigurările RCA încheiate de milioane de români

City Insurance, în pragul falimentului. Ce se întâmplă cu asigurările RCA încheiate de milioane de români

City Insurance este cea mai mare companie din România, care vinde asigurări RCA. Nu mai puțin de 3 milioane de români au polițe încheiate la firma care are grave probleme financiare. City Insurance nu are suficiente rezerve pentru a acoperi polițele emise și potrivit legii, trebuie să dovedească faptul că posedă un capital în valoare de 148 de milioane de euro, până sâmbătă, 4 septembrie.

În ultimele 3 luni, peste 2.000 de reclamații au fost înregistrate împotriva societății.

Problemele de la City Insurance au devenit cunoscute publicului larg de câteva luni, când a fost amendată cu 10,9 milioane de lei (2,2 milioane de euro) de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Astfel, în prezent, asigurătorul se află în administrarea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA).

City Insurance riscă să intre în faliment, motiv de îngrijorare pentru milioanele de români care au încheiat polițe de asigurare. Asigurătorul și ASF nu se pronunță până la expirarea termenului de 3 luni de zile, adică până pe data de 4 septembrie 2021, însă în acest moment, stă în picioare scenariul negativ: Dacă City Insurance nu aduce banii până pe 4 septembrie, ASF ar putea prelungi termenul sau ar putea constata luni, 6 septembrie starea de insolvență și va fi declanșată procedura de faliment.

Ce se întâmplăcu românii care au polițe de asigurare la City Insurance

Dacă ASF decide falimentul, polițele vor putea fi denunțate de lichidatorul judiciar sau de clienți. Totodată, ar putea să apară probleme cu service-urile, care ar putea refuza repararea mașinilor lovite de șoferii cu polițe la City Insurance. În acest caz, persoanele asigurate ar urma să-și repare mașinile pe propriii bani, pe care i-ar putea recupera apoi de la Fondul de Garantare al Asiguraților (FGA), în cadrul procedurii judiciare.

În plus, multe service-uri ar putea rămâne cu bani de recuperat de la City, iar acestea vor trebui să urmeze tot calea instanței, informează Libertatea.

Autoritățile nu au oferit puncte de vedere ferme în cazul City Insurance: Cum s-a ajuns în această situație și ce a făcut ASF până în prezent, pentru a preveni colapsul, câte controale a efectuat ANAF până în prezent la societate, cum de nu a văzut zecile de milioane de euro scoase anual din companie, cum de ANAF-Antifraudă nu a descoperit contractele false de reasigurare și de ce nu există varianta plății reasigurătorului.

B1.ro a transmis solicitări la autoritățile competente și așteaptă precizări, pe marginea acestui subiect.

Ultima oră
23:54 - Dan Barna: Fie PNL vine cu o altă propunere de premier și discutăm posibilitatea revenirii la guvernare, fie PNL rămâne alături de Florin Cîțu și echipa câștigătoare merge alături de Marcel Ciolacu
23:45 - SPD, peste CDU la alegerile federale din Germania. Fără Angela Merkel, conservatorii germani par să se îndrepte spre cel mai slab rezultat din ultimii 72 de ani
23:36 - Șeful celei mai vechi firme de recrutare a stârnit discuții aprinse în online. Ce sondaj a făcut pe LinkedIn: „Femeile care vor să facă sex să-și pună un cerculeț verde pe rever, să fie vizibil de la distanță”
23:11 - Carmen Negoiță și iubitul politician se căsătoresc! Vedeta a făcut anunțul în direct: „Mi-a dat o cutie mare cu un cadou de ziua mea…”
22:38 - Ianis Hagi câștigă sume impresionante din contractele de publicitate. Cât încasează anual fotbalistul lui Glasgow Rangers
22:16 - Val de frig în România. Directoarea ANM, detalii importante despre cum va fi vremea în zilele următoare
21:53 - Noua conducere a PNL a fost aleasă oficial. Florin Cîțu: Au fost două zile lungi, dar importante pentru viitorul partidului (VIDEO)
21:34 - Noi probleme la alegerile din USR PLUS: „Cică deja am votat… lucru neadevărat. De ce apare că am votat cu Barna când aseară nu s-a încărcat pagina?”
21:21 - Dacian Cioloș: Nu am discutat nimic cu Florin Cîțu sau cu cineva din conducerea PNL după congresul lor. USR PLUS nu se întoarce la guvernare decât în condițiile deja expuse – alt premier și calendar clar de reforme
21:09 - Andreea Marin a fost infectată cu coronavirus: „Probabil am avut una dintre cele mai ușoare forme de Covid pentru că am fost păzită de vaccin”