Deputatul Claudiu Năsui, vicepreședinte USR și fost ministru al Economiei, a explicat marți, pentru B1 TV, de ce studenții și tinerele familii nu ar trebui să apeleze la programele cu credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi subvenționate de stat, prin Ministerul Familiei.
Năsui chiar a acuzat-o pe Gabriela Firea (PSD), ministrul Familiei, că încurajează să se îndatoreze fix persoanele care nu au acces la creditare tocmai pentru că nu și-ar putea plăti ratele. Dacă aceste persoane vor accesa astfel de credite, la un moment dat se vor trezi că nu mai pot plăti ratele. Banca nu va avea de suferit, căci statul va interveni, dar ei își vor strica istoria de credit și se vor trezi și cu ANAF-ul pe cap.
Claudiu Năsui a mai spus că Firea a venit cu astfel de proiecte ca să mimeze că face ceva la acest minister care, în esență, n-are niciun rost. Mai mult, de anul viitor acest minister va avea un buget de șase ori mai mare decât cel din prezent și cu o mie de angajați mai mult.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
Ministerul Familiei „e un minister care a fost inventat special pentru ea, cum au fost inventate multe ministere. Dacă ar fi după mine, ar trebui desființate multe dintre ele. Cel mai grav nu e că e o nenorocire bugetară, că mai plătim încă o mie de bugetari în plus și transferăm bani către tot felul de proiecte de-ale dânsei, ci faptul că prin proiectul acesta prin care încurajează creditarea tocmai cei care nu au acces la creditare se vor îndatora și în momentul în care vor veni ratele, n-o să le poată plăti. Banca n-o să piardă (că va interveni statul să acopere datoria), dar ei își vor strica istoria de credit și vor avea executări silite într-o perioadă de recesiune, când oricum le va fi greu.
Eu îi încurajez pe telespectatorii dvs să nu ia credite de genul acesta, nu în prag de recesiune, când e mai bine să stai cât mai mult cu mai puține credite, să nu te lansezi în îndatorare, cum ne încurajează dna Firea să facem”, a declarat fostul ministru.
Întrebat de ce crede, totuși, că Firea a venit cu o astfel de inițiativă, Năsui a răspuns: „Pentru că vrea să pară că face ceva, să găsească o utilitate pentru acel minister. Negăsind una, face genul acesta de programe. Problema e că face mult mai mult rău. Oamenii se vor bucura că vor putea face credite de 10.000 de euro de la bancă cu comisioane subvenționate de stat și garanția oferită de stat. Când n-o să mai poată plăti, o să aibă o problemă. Chiar dacă n-o să aibă de la bancă, o să aibă de la ANAF și atunci dna Firea nu va mai fi acolo să le arate cât de multe face ea pentru familii și pentru tineret”.
„Ca să nu mai spunem de legea aceea pentru tineret. Toate acele fundații care au făcut lobby pentru ea sunt investigate de DNA pentru delapidarea unui faimos patrimoniu și și-au găsit un culcuș foarte cald în ministerul dnei Firea”, a mai precizat Năsui.