CNAIR, obligată să readmită, pentru a doua oară, acelaşi constructor chinez care vrea să facă o parte din Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat: 08 07. 2019, 13:04
Foto: Răzvan Cuc (sursă foto: Facebook / Răzvan Cuc)

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de „China Railway 14-th Bureau Co Ltd – Viaponte Rom” împotriva deciziei Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin care a fost exclusă a doua oară din cursă pentru secțiunea 5 a celui mai important proiect rutier al României, anunţăeconomică.net.

Contestaţia fiind depusă de „China Railway – Viaponte Rom” după ce fusese eliminată de CNAIR, pentru a doua oară, din cursă pentru construirea secțiunii a 5-a autostrăzii Sibiu – Pitești.

Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) poate fi atacată la Curtea de Apel București.

Dacă va fi, însă, menținută decizia, România ar putea avea primul lot de autostradă din România construit de chinezi.

Secțiunea 5 din „Autostrada Sibiu – Piteşti” este amplasată în județul Argeș şi are o lungime de 30,35 km.

Iar „Autostrada Sibiu – Piteşti” este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta a fost solicitată şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.