COLOSAL! Cel mai BOGAT om din lume se pregăteşte să îşi aducă multinaţionala-gigant la Bucureşti. În ce domeniu va face angajări MASIVE

Publicat: 26 11. 2017, 15:16

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos (foto),a cărui avere a atins pentru prima oară 100 de miliarde de dolari,poziționându-l pe primul loc în clasamentul bogaților lumii, și-a închiriat un generos spațiu de birouri în București, scrie ZF.

Bezos (53 de ani) este primul miliardar din lume care își construiește o avere de 12 cifre din 1999, de când BIll Gates, fondatorul Microsoft, a depăşit această barieră.

Dezvoltatorul imobiliar Globalworth, controlat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a semnat un contract cu Amazon pentru una dintre clădirile care fac parte din ansamblul Globalworth Campus din zona de nord a Capitalei.

„Am semnat cu Amazon pentru clădirea A din Globalworth Campus. Faptul că este a doua cea mai mare din companie şi că a ales să vină aici înseamnă că piaţa din România creşte”, a spus Dimitris Pergamalis, directorul departamentului de construcţii şi dezvoltare al Globalworth, fără săprecizeze care este suprafaţa închiriată de multinaționala-gigant.

Pe de altă parte, potrivit datelor din piaţă, Amazon a contractat în Globalworth Campus 13.555 mp de birouri, în cadrul cărora ar putea lucra cel puţin 1.000 – 1.200 de angajaţi ai companiei americane.

Așteptăm să intre cu adevărat pe piață și să angajeze masiv români, cel mai probabil lucrători în domeniul IT.