Compania Draxlmaier va concedia 800 de oameni de la fabrica din Pitești

Publicat: 27 03. 2017, 23:45
Foto:ZiareLive.ro

Draxlmaier va concedia 800 de angajați de la fabrica sa din Pitești, informează epitesti.ro, care citează un comunicat al companiei.

Uzina de cabluri Lisa va fi închisă, pentru că un producător auto spre care mergea mare parte din producția acesteia își va muta producția din Europa în Mexic.
Draxlmaier va mai păstra la Pitești doar Centrul de dezvoltare inginerie și IT și va investi în continuare în susținerea învățământului dual.

”Situația este rezultatul unui cumul de factori: pe de-o parte, este vorba de reducerea firească a comenzilor în cazul produselor al cărui ciclu de viață se apropie de final, iar pe de altă parte unul dintre principalii clienți a decis să-și mute producția în Mexic”, a declarat Bernd Schmitt, directorul general al Lisa Draxlmaier Autopart. Ambii factori, a precizat administraţia companiei, contribuie la reducerea numărului de comenzi pentru Lisa și „deși au fost făcute demersuri pentru a se încerca asigurarea de noi proiecte, acest lucru nu a fost posibil”.

În schimb, compania a anunțat sporirea investițiilor în unitățile de producție din Hunedoara și Brașov.