Compania Mittal, vânată de englezi după anunțata ieșire din Franța

Publicat: 27 11. 2012, 17:36
Foto: guardian.co.uk

Primarul Londrei, Boris Johnson, a anunțat că investitorii indieni de la Mittal sunt bineveniți în Marea Britanie pentru o eventuală relocare a afacerilor siderurgice în această țară, după ieșirea din Franța, informează The Telegraph.

Anunțul a venit în plin scandal între miliardarul indian Lakshmi Mittal și guvernul francez, după ce ministrul francez al Indistriei, Arnaud Montebourg, a acuzat grupul ArcelorMittal de „minciună” şi „nerespectarea angajamentelor” asumate faţă de statul francez.

Pe de altă parte Johnson l-a numit pe Montebourg un ”excentric”, anunțând în același timp compania indiană că ar trebui să evite ”persecuția” din Franța și să meargă în Marea Britanie.

„Sans-culotte (revoluţionari extremişti, n.r.) par să fi pus mâna pe guvernul de la Paris. Nu am nicio ezitare în a vă spune: «Venez à Londres, mes amis!» („Veniţi la Londra, prieteni”, n.r.)”, a declarat Johnson la o întâlnire cu oameni de afaceri în a treia zi a unei vizite în India.

Mittal a anunțat că va închide două furnale de la Florange, Franţa. Mittal a lăsat statului francez până la începutul lunii decembrie să găsească un cumpărător pentru, înainte de a le închide definitiv. Grupul intenţionează să păstreze restul operaţiunilor de la Florange, unde lucrează în total 2.000 de angajaţi.